Mulţi dintre noi caută să economisească energie şi bani înlocuind vechile becuri obişnuite cu cele economice, numite impropriu şi "ecologice".
Însă becurile cu eficienţă energetică ridicată din noua generaţie sunt atât de toxice, încât Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA a emis un protocol extraordinar pentru cazurile de spargere a acestor becuri şi emisia ulterioară a gazelor toxice.
Un studiu efectuat de savanţii de la Institutul Fraunhofer Wilhelm Klaudic a demonstrat că spargerea unui asemenea bec în spaţiu închis duce la emisia unei cantităţi de mercur de 20 de ori mai mare decât cea maxim admisibilă, arată sursa citata.
Becurile economice pot provoca:
- ameţeală
- dureri de cap
- migrenă
- spasme
- oboseală
- dificultăţi de concentrare
- nervozitate
O nouă cercetare efectuată de Peter Brown în Berlin a arătat că aceste becuri conţin substanţe cancerigene, cum ar fi:
- Fenolul – o substanţă solidă, cristalină, acidă şi toxică obţinută din gudron de cărbune şi utilizată în industria chimică.
- Naftalina – un compus cristalin volatil produs prin distilarea gudronului de cărbune, se utilizează pe larg în industria chimică.
- Stirenul – un produs secundar petrolifer, care este o hidrocarbură lichidă nesaturată.
- Becurile economice emit o cantitate mare de radiaţie ultravioletă
„Lămpile fluorescente compacte sau cele luminiscente trebuie montate sau demontate foarte atent, ca nu cumva să se spargă în locuinţă. Acestea conţin vapori de mercur foarte periculoşi pentru sănătatea omului. Lămpile uzate ar trebui colectate în puncte concrete şi supuse prelucrării, ca vaporii de mercur să nu ajungă în mediul ambiant", a explicat şeful Laboratorului de încercări ale produselor industriale din Moldova, Grigore Cernica.
Mercurul, cunoscut şi sub denumirea de „argint viu" sau „hidrargir", este unul din cele şase elemente aflate în stare lichidă la o presiune şi temperatură apropiate de cele ale camerei.
Potrivit directorului Institutului de Chimie al Academiei de Ştiinţe Medicale din Moldova, Tudor Lupaşcu, mercurul este o neurotoxină care poate afecta creierul, măduva spinării, rinichii şi ficatul. „Deşi fiecare lampă în parte nu conţine o cantitate semnificativă de mercur, totuşi, dacă se sparg mai multe lămpi împreună, ele pot dăuna mediului înconjurător şi organismelor vii aflate în preajmă", potrivit Timpul.md.