Judecătorul a avertizat că, dacă părinţii şi conducerea spitalului nu vor ajunge la un acord, Charlie va fi mutat într-un centru de îngrijiri paliative. Mama lui Charlie, Connie Yates, a părăsit instanţa plângând şi spunând "Sper că sunteţi mulţumiti de voi!", scrie standard.co.uk.
Yates si Chris Gard au dorit ca Charlie, în vârstă de 11 luni, să îşi petreacă ultimele zile acasă, însă medicii au insistat că trebuie să fie internat. Ei recomandă un centru cu îngrijiri paliative.
Miercuri, avocaţii părinţilor au declarat în instanţă că sunt de acord cu acest lucru, dar exista discuţii legate de planul de îngrijire.
Bebeluşul suferă de o maladie genetică neurodegenerativă care afectează celulele responsabile de producerea energiei şi respiraţiei, împiedicându-l să respire neasistat.