Bebeluşul este în stare gravă și se află internat la Spitalul Județean Suceava. Acesta este intubat și ventilat mecanic.
Copilul a fost creştinat duminică la biserica Zamca din cartierul sucevean, unde preotul l-a scufundat în cristelniţă, în loc să îl ude pe cap cu apa sfinţită. Însă, la scurt timp de la botez, bebelușul a intrat în stop cardio-respirator, potrivit ObiectivdeSuceava.
Conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a început deja o anchetă la Biserica ”Sf. Constantin și Elena”, unde a fost botezat copilașul.
„Vom verifica ce s-a întâmplat exact. Știm că micuțul plângea foarte mult când a fost scos din cristelniță, dar părintele a observat că ceva nu este în regulă, l-a miruit”, a precizat preotul protopop Ionel Doru Budeanu.
A fost deschis și un dosar penal pentru vătămare din culpă, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție.
Familia l-ar fi informat pe preot că băiețelul a fost născut prematur, iar starea sa de sănătate este destul de precară.