Zona de agrement va avea multe lacuri de apă și nămol, un restaurant, locuri de joacă și spații verzi și va fi amenajată pe un munte de sare.
Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea turistică și de agrement a zonei. Noua bază de agrement va avea o capacitate de 600 de persoane și în jur de 150 de locuri de parcare.
Oamenii își doresc un ștrand modern în zonă
Peste vară, oamenii au construit cu mâinile lor un mic lac cu apă sărată.
Marian Indreiu primarul comunei Lopadea Nouă, a declarat: „Este unul dintre cele mai mari proiecte din ultimii 20 de ani. Este o inițiativă a consiliului judetean care a răspuns doleanței cetatenilor care își doresc amenajarea in zona a unui strand sărat.”
Dan Popescu, președintele Consiliului Județean Alba, a oferit detalii suplimentare cu privire la luxosul stabiliment: „Vor fi bazine cu apă sărată, apa dulce plus facilităti pentru turiști și cetățenii județului care vor să petreacă un timp de calitate acolo”
Complexul va avea în total patru bazine cu apă dulce dintre care două pentru copii, unul cu apă sărată, trei lacuri naturale, un restaurant cu terasă neacoperită și pool bar, o seră, zonă de recreere, loc de joacă pentru copii, teren de volei și mini-plajă. În jurul amplasamentului se va construi și o pistă pentru alergat.