Apa cu lămâie, beneficii
Cel mai important lucru este că decizia de a consuma apa cu lămâie îți aparține numai ție. Așadar, toate beneficiile pe care ți le aduce această băutură depind de decizia ta de a alege să o consumi. Apa cu lămâie poate fi consumată atât caldă, cât și rece. De asemenea, puteți să-i adăugați mentă, miere, castraveți sau diverse fructe, în funcție de preferințe, pentru un plus de aromă.
În orice caz, specialiștii în nutriție susțin că pentru a beneficia de efectele maxime ale acestei băuturi, apa trebuie să fie puțin călduță, iar lămâia să fie cu tot cu coajă, deoarece aceasta conține polifenoli valoroși și antioxidanți care ajută la scăderea în greutate, iar prin adăugarea feliilor de lămâie în apă călduță sunt eliberați o mai mare cantitate de polifenoli, decât în apa rece.
Ce se întâmplă dacă îți clătești părul cu ceai de mentă sau de rozmarin. Nu vei mai apela la produsele cosmetice costisitoare. Trucuri pentru a avea o podoabă capilară de invidiat
Iată câteva dintre beneficiile consumului zilnic de apă cu lămâie.
Conferă o respirație proaspătă
Dacă aveți probleme cu mirosul neplăcut din gură, iar atunci când vă apropiați de cineva trebuie să folosiți neapărat gumă de mestecat, o soluție ar fi apa cu lămâie. Gustul puternic al lămâii are capacitatea de a neutraliza mirosurile neplăcute, inclusiv cel din gură, care apare prin înmulțirea bacteriilor din cavitatea bucală.
De asemenea, după ce consumați alimente care emană miros, precum ceapa, usturoiul, peștele sau altele, apa cu lămâie este ideală pentru a înlătura mirosurile, nu doar prin aroma sa puternică, dar și prin faptul că lămâia stimulează secreția de salivă, care ajută, de asemenea, la curățarea gurii.
Apa cu lămâie îți menține pielea tânără
Dacă veți consuma zilnic apă cu lămâie, deja acest lucru va asigura o hidratare optimă pielii. Se știe că o piele bine hidratată este mai întinsă și mai fină, efectul ridurilor fiind redus. Cu cât organismul este mai hidratat are o capacitatea mai mare de a elimina toxinele din interior prin transpirație și urină.
Apa cu lămâie stimulează aportul de vitamina C, acest element care joacă un rol esențial în producerea de colagen și elastină, necesare unui ten impecabil. Multe studii au relevat faptul că o dietă bogată în vitamina C ajută la reducerea vizibilă a ridurilor, dar ajută și la grăbirea vindecării în cazul anumitor leziuni.
Ceaiuri cu efect energizant. Pot înlocui cu succes cafeaua și te vor scoate instant din starea de somnolență
Asigură necesarul zilnic de vitamina C
Această vitamină este esențială pentru menținerea sănătății și a unui sistem imunitar bun. Vitamina C este un antioxidant care poate neutraliza radicalii liberi dăunători organismului, care pot cauza leziuni celulare.
Prin urmare, consumul zilnic de apă cu lămâie vă poate asigura doza zilnică necesară de 60 mg pe zi, pe care o recomandă specialiștii. În felul acesta se reduc riscurile apariției accidentelor vasculare cerebrale, hipertensiunii, dar și a bolilor cardiovasculare.
Ajută la scăderea în greutate
Consumul apei cu lămâie nu este o metodă minune pentru scăderea în greutate, însă ajută, iar consumul cât mai des de apă în care adăugați felii, dar și zeamă de lămâie, vă va menține stomacul plin și nu veți simți nevoia să consumați prea multe alimente.
Cum scapi rapid de mirosul de usturoi din gură. Remedii care combat această neplăcere
Stabilizează starea de spirit
Aroma și mirosul de lămâie vă pot ajuta la reducerea stresului și menținerea stării de calm. De aceea, deseori uleiul de lămâie este folosit cu succes în aromaterapie. Atunci când consumați lămâie, obțineți același efect, plus asimilarea de potasiu pe care îl conține și care ajută la reglarea tensiunii arteriale.
Apa cu lămâie împiedică formarea pietrelor de la rinichi
De cele mai multe ori cauza formării de pietre la rinichi este depunerea de calciu. Acidul citric aflat în lămâi ajută la dizolvarea calciului din rinichi și împiedică depunerea acestuia. De asemenea, hidratarea este esențială pentru menținerea sănătății rinichilor. Consumând frecvent apă cu lămâie vă asigurați o hidratare optimă.
Vă scapă de infecții
Infecțiile tractusului urinar sunt frecvente și destul de neplăcute. O modalitate de a minimiza apariția acestora este menținerea alcalinității din urină. Deși, lămâia conține acid citric, acesta se transformă în produși secundari alcalini, când este digerat. Astfel că, apa cu lămâie, consumată zilnic, ajută la menținerea unui PH alcalin în tractul urinar.
Există numeroase alte motive pentru care ar trebui să consumați zilnic apă cu lămâie. Ar trebuie să vă formați un obicei din asta, iar după o săptămână veți începe să vedeți și rezultatele. După cum spuneam și mai sus, asigură o hidratare optimă, ceea ce este foarte important pentru întregul organism.
Ce alimente nu ar trebui să ții niciodată în frigider. Își schimbă compoziția și devin nocive pentru sănătate
Multă lume nu simte nevoia să bea apă, dar atunci când adăugați lămâie sau alte arome, aceasta devine mult mai plăcută, iar șansele de o consuma cresc. Apa cu lămâie ajută la detoxificarea organismului și vă ajută să aveți o stare de sănătate generală bună.
Astfel că, specialiștii recomandă consumul de apă cu lămâie zilnic, pentru că acesta poate fi un excelent panaceu pentru mai multe afecțiuni.