Bătrânii din cătunul buzoian Poieniţele au avut parte de surpriză
Bătrânii din cătunul buzoian Poieniţele au avut parte de surpriză
Au mâncat, au băut şi au dansat, ca în tinereţe, fără să le pese de ploaie sau de reumatism.
Vorbim despre aproape o sută de bătrâni săraci din cătunul buzoian Poieniţele, ce au avut parte de o masă îmbelşugată, muzică populară şi, la plecare, au primit un pachet cu alimente. Şi nu e vorba de pomană electroală, ci de un picnic pregătit de filiala buzoiană a Crucii Roşii.
Bătrânii din cătunul buzoian Poieniţele şi-au încuiat casele, au dat de mâncare animalelor şi, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, au mers la şcoala din sat. Acolo s-a dat petrecerea organizată de Crucea Roşie. Bucuria a apărut pe feţele lor odată cu primele bucate aşezate pe masă.
Atmosfera s-a încins când soliştii de muzică populară au început să cânte. Fără să ţină seama de ploaie, oamenii au uitat de toate necazurile şi s-au prins în horă ca în tinereţe.
Crucea Roşie Buzău a demonstrat astfel că poţi să faci bone oamenilor cu câţiva bani şi cu multă bună voinţă.
"Banii i-am obţinut în urma unui proiect depus la sediul central. Suma a fost de 1.000 de euro. Artiştii au venit voluntar" a declarat Floarea Bârzu, director Crucea Roşie Buzău.
În cătunul Poieniţele mai locuiesc câteva sute de oameni, în marea majoritate ajunşi la vârsta a treia.
Citește și:
- 20:51 - Accident grav în Buzău cu cinci răniți: două mașini s-au ciocnit pe DJ 214A
- 20:10 - A murit Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte din timpul dictaturii comuniste
- 20:03 - Viktor Orban demisionează din Parlament după ce a fost înfrânt de Peter Magyar: „Sunt necesar în reorganizarea taberei naționale”
- 19:37 - Reacția MAE, după ce a fost convocat la sediu Ambasadorul Federației Ruse la București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













