Bătrânii bolnavi de la un azil din Ţicleni, judeţul Gorj, au fost cărați de personalul unității în cearșafuri, prin vie și prin grădini pentru a nu fi văzuți și filmați de presă.
Potrivit primelor informații, în cămin erau cazate 7 persoane. Unitatea funcționa clandestin, într-o casă, după ce autorizația fusese retrasă de mai multe luni, din cauza unor nereguli grave.
Pacienții din azilul fantomă au fost relocați prin grădini, prin vie și transportați pe un drum impracticabil. Oamenii au fost cărați în spinare și cu tărgi improvizate, apoi băgați în mașini, departe de ochii presei.
Autoritățile gorjene ar fi aflat de pe Facebook de azilul de bătrâni clandestin din Țicleni
Prefectul Iulian Popescu a aflat de existența unui azil de bătrâni care funcționa ilegal în Țicleni abia luni, deși Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Gorj suspendase activitatea centrului în urmă cu două luni.
"Prefectul nu a fost informat despre această situație, nici duminică, 9 iulie, când a fost o întrunire cu instituțiile pe tema centrelor sociale, având loc și o videoconferință. Nu a primit nicio informare nici din partea Protecției Consumatorului care suspendase activitatea acestui centru din Țicleni și nici din partea AJPIS.
Mai exact, AJPIS a informat abia luni dimineața, după ce funcționarii au aflat de pe Facebook că acel centru funcționa în mod ilegal. Bineînțeles, totul a fost închis, cei șapte bătrâni aflați aici, vor fi duși în alte centre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Iani Gârbaciu.
Potrivit gorjeanul.ro, documentele arată că 31 de astfel de centre, private și de stat, funcționează în Gorj.
În acest sens, Prefectura Gorj a comunicat: "Verificări la centrele de stat sau particulare cu domeniul de activitate în asistență pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități. La nivel național s-a luat decizia verificării tuturor centrelor de stat sau particulare cu domeniul de activitate în asistență pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități.
În consecință, prin ordin al Prefectului Județului Gorj, astăzi, au fost numite comisii mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj, Direcției de Sănătate Publică Gorj, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, scopul acțiunii fiind acela de asigurare a Guvernului și a ministerelor de resort cu privire la respectarea ansamblului cadrului legal și procedural aplicabil în organizarea și desfășurarea activității centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor, printr-o abordare integrată a controlului, de către toate instituțiile cu competențe în domeniu. Atunci când vorbim despre aceste centre, vorbim despre o categorie aparte de utilizatori și anume copii, bătrâni și persoane cu dizabilități. Este esențial ca aceștia să beneficieze de tot sprijinul de care au nevoie, iar toți cei care avem membri ai familiei, prieteni sau cunoscuți în această situație să avem liniștea și certitudinea că ei beneficiază de condiții și îngrijire specifice.
Până la data de 14 iulie, anul curent, ne-am propus să avem o imagine de ansamblu în ceea ce privește acțiunea demarată astăzi, inclusiv neregulile și sancțiunile, dacă situația o impune. Pentru o informare corectă și completă, situațiile constatate de către comisiile mixte, vor fi prezentate mass-mediei și populației. Sperăm că nu vor exista nereguli majore și că la nivelul județului Gorj toate centrele de stat sau particulare cu domeniul de activitate în asistență pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități își desfășoară activitatea cu empatie și cu respectarea prevederilor legale."