Rudele femeii în vârstă de 91 de ani au cerut ajutorul poliției după ce, în timpul unei vizite la cămin, au găsit-o plină de răni. Pensionara, care suferă de demență, se afla internată de doar câteva zile. Familia a decis să o externeze de urgență. Deocamdată, nu se cunoaște motivul vânătăilor, în cauză fiind făcute verificări.
"Poliția Municipiului Câmpina a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 91 ani, ar fi suferit leziuni la nivelul brațelor și picioarelor, pe durata internării într-un centru de îngrijiri medicale. În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă, constatând faptul că cele sesizate se confirmă", a declarat Florescu Mihaela- purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.
În 2021, un alt azil din același oraș a fost în vizorul polițiștilor după ce fiica unui bărbat de 70 de ani și-a găsit tatăl plin de vânătăi. Și atunci a fost deschis un dosar penal, însă căminul funcționează în continuare.
Însă cel mai recent caz vine de la Sibiu. La finalul anului trecut, un cămin a rămas fără licență și a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce s-a descoperit modul în care erau tratați bunicii de aici. Aceștia erau murdari și stăteau pe jos, pe gresia rece, complet neajutorați.