Satul Saelele (de la turcescul „saia” care înseamnă „grajd”) se află la vreo 20 km de Turnu Măgurele. Satul este locuit în majoritate de pensionari. Oameni care trăiesc din ce le oferă grădina, câmpul și animalele din gospodărie.
Într-o casă din acest sat, văruită în alb, zărită cu greu din drum prin lăstărișul pomilor cu frunzele roase de omizi, trăiește mama Gherghina Vasilescu, bătrâna pe care Dumnezeu a ales-o să se nevoiască în mijlocul lumii pentru că a fost vrednică de asta.
Singură cu încercările vieții
Nu s-a ferit de deșertăciunile vieții, biruindu-le singură în încercări numai de dânsa știute. Astăzi, își pregătește cu râvnă, într-o tăcută lucrare, plecarea „dincolo”, unde speră să dobândească lumină și mântuire, dăruind. Dar despre acest lucru nu prea vrea să vorbească.
Încrederea însă în părintele Cătălin Alexandru Raicu a „înmuiat-o” și astfel ne-a primit și ni s-a confesat, în cuvinte puține, după cum „a dat Dumnezeu”.
„Am 93 de ani. M-am născut și am trăit toată viața în satul acesta. Nu am fost niciodată căsătorită. Am viețuit cum a dat Dumnezeu. M-am ocupat cu gospodăria, cu agricultura. Tata, Petre Vasilescu, a fost cântăreț la biserică. Pe mama o chema Floarea. Sunt credincioasă atât cât a dat Dumnezeu, Creatorul care ne-a făcut și Purtătorul nostru de grijă. Merg la biserică de mică. Acum doar duminica. Dar aud la televizor slujbele. Las toate la pământ și mă duc în casă și le ascult. Fac și eu ce am pomenit de la părinți: țin posturile, mă spovedesc, mă împărtășesc și mă rog cât îmi dă Dumnezeu putere.
Mănâncă o dată pe zi
Mănânc o dată pe zi, seara, ca să fiu mai liniștită. Toată viața cel mai mult mi-a plăcut să fiu liberă și să-mi ajute Dumnezeu să fac voia Lui. Să-mi dea putere până la sfârșit să fiu lângă El. Când Îl simt aproape sunt fericită. Și pentru asta sunt mulțumită. Când eram copil, protejată de părinți, mergeam la biserică. Așa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele și le-am prins în sufletul meu. Am evlavie pentru toți sfinții, dar mai mult strig la Sfântul Gheorghe, al cărui nume îl port. Mi se întâmplă zilnic minuni pentru că tot ce este spre bine sunt de la Dumnezeu. Iar eu sunt așa cum este voia Lui. Am mai multe rugăciuni pe care le spun: Împărate ceresc, Tatăl nostru. Când vedeam mai bine, citeam din Viețile sfinților. Mi-a plăcut atât de mult de Biserică, încât am trăit în suflet numai cu ea. De aceea nu am avut niciodată intenția să mă căsătoresc”, spune femeia.
Cum a donat banii
La rându-i, părintele Cătălin Alexandru Raicu, fiu al satului, a confirmat faptul că „tuşa Ghiţa” este nelipsită din biserică. „Vine foarte de dimineaţă la slujbă. Sunt preot de 20 de ani în sat şi nu cred să fi lipsit vreodată. Oamenii o respectă foarte mult. E un exemplu de smerenie. Pentru că a aflat de la noi preoţii şi de la televizor despre Catedrala Mântuirii Nea¬mului, m-a rugat să-i spun ce să facă pentru că doreşte să doneze şi ea bani pentru ridicarea ei. Iar eu, mergând la Bucureşti din trei în trei luni pentru nişte analize, pentru că am o problemă de sănătate, i-am dus donaţiile la Paraclisul Catedralei de fiecare dată, împreună cu un pomelnic, şi i-am adus chitanţele. Din pensia ei de 500 de lei pe lună a donat până acum peste 10.000 de lei. Din sat ea a dat cea mai mare sumă, ca să aibă lumină pe lumea cealaltă, cum îmi spune mereu”, a mărturisit părintele, pentru publicaţia citată. Cit
