Bătrânul zăcea într-o baltă de sânge, cu urme de înjunghiere în zona inimii, iar familia acestuia a apelat imediat serviciul 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.
Când personalul medical a ajuns la fața locului, bărbatul se afla în stop cardio-respirator.
Au fost începute manevrele de resuscitare timp de 40 de minute.
Din păcate, încercările medicilor de a-l ține în viață au fost în zadar, fiind declarat decesul la scurt timp.
Pentru că pe trupul acestuia erau vizibile două plăgi înjunghiate în regiunea inimii, a fost anunțat Inspectoratul de Poliție Județean.
„Pentru moment nu sunt suspiciuni de comitere a unei fapte de natură penală. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și a fost dispusă efectuarea unei necropsii”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.