Noi suspiciuni de culpă medicală planează asupra personalului Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad. De această dată, pacientul care a beneficiat de îngrijiri din partea medicilor nu a murit pe masa de operaţie sau în spital, ci pe stradă. Este vortba despre Gheorghe Covalic, în vârstă de 83 de ani, din Unţeşti, comuna Bogdăneşti.
Luni, 9 martie, octogenarul a fost adus cu ambulanţa direct de la cabinetul medicului său de familie din comună, cu suspiciunea de pneumonie interstiţială. La ora 11.54, a fost văzut de medicul de la Compartimentul de Primire Urgenţe, care a dispus să-i fie efectuate analizele de sânge, o electrocardiogramă şi, ulterior, o radiografie pulmonară. Odată ce rezultatele au parvenit medicului urgentist, acesta l-a diagnosticat cu „pneumonie acută interstiţială”. A recomandat să fie văzut şi de un medic specialist, aşa că a fost transportat cu ambulanţa spitalului la secţia Pneumologie, aflată în Pavilionul TBC, la o distanţă de câteva sute de metri de corpul principal al spitalului.
„La Pneumologie, i s-a confirmat diagnosticul de pneumonie acută interstiţială şi i s-a trecut în fişa de observaţie recomandarea pentru tratamentul pe care trebuia să-l urmeze. Asta a fost tot. Nu s-a dispus internarea şi nici vreo recomandare medicală. A fost dus cu ambulanţa înapoi la Compartimentul de Primire Urgenţe, unde medicul i-a dat o reţetă pentru tratamentul prescris de pneumolog, iar la ora 17.05 a plecat din Urgenţe la domiciliu”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, responsabil mass-media în cadrul spitalului bârlădean.
După ce a fost lăsat să plece, octogenarul a mers în staţia de autobuz din zona Confecţii, cu gândul să găsească un mijloc de transport spre comuna Bogdăneşti. Nimeni nu ştie exact la ce oră a ajuns acolo bătrânul şi dacă era cineva în preajmă când a căzut din picioare. Cert este că, la ora 17.40, o persoană care trecea prin zonă şi l-a văzut întins pe trotuar, a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă. Deşi Substaţia de Ambulanţă Bârlad se află aproape în celălalt capăt al oraşului, la ora 17.45 un echipaj medical era deja la Confecţii. Din nefericire, vârstnicul murise.
„Persoana respectivă nu a putut fi resuscitată, fiind declarată decedată. Poliţiştii au dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Din verificările efectuate, rezultă că, în ziua de luni, bărbatul a fost investigat la spitalul din Bârlad, unde i s-a prescris un tratament medicamentos. Urma să se deplaseze la domiciliu, iar în zona Confecţii, unde a fost găsit decedat, ar fi trebuit să se întâlnească cu fiul său, iar împreună să meargă acasă”, a menţionat subcomisar Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.