Bară la bară. Așa se circulă la orele de vârf pe strada Sevastopol, una dintre arterele centrale ale orașului. O stradă cu mai multe monumente istorice, dar pe care și-au făcut apariția în ultimii ani clădiri de sticlă și oțel.
Strada n-a fost extinsă, circulația este blocată, dar autorizațiile de construcție emise de Primăria Capitalei curg!
Asta se întâmplă într-un capăt al străzii, la numărul 28. În celălalt capăt, mai aproape de Piața Victoriei, în 2011 au fost puse la pământ mai multe imobile mici pentru a fi construit spitalul de urgență Sanador. În această unitate medicală au izbucnit mai multe scandaluri de malpraxis, mai multe persoane decedând în condiții neclare. Dar nimeni nu și-a pus întrebarea cum poate fi construit un spital „de urgență” în mijlocul aglomerației.
Pentru ca regulamentul de urbanism să nu fie încălcat în cazul noilor construcții, autoritățile locale îl modifică. Așa că îi invită pe cetățeni să-și exprime părerile. Experții juridici susțin însă că e vorba doar de parcurgerea unei etape legislative, etapă ce nu stă în calea eliberării avizelor.
Reporterii Realitatea TV au cerut un punct de vedere Primăriei Municipiului București privind autorizațiile de construcție emise în zonă, dar, până la ora difuzării acestui material, niciun răspuns.
.