Totul s-a întâmplat la Lugoj, la intrarea în Spitalușl din Lugoj. Un tânăr a vrut să intre în unitatea medicală, însă nu a fost lăsat de paznic.
Omul nu s-a lăsat și l-a luat peste picior pe bărbatul de la poarta instituției. Cei doi bărbați au început să se jignească unul pe altul și de aici până la bătaie a fost doar un pas, scrie lugojinfo.ro.
Cei doi au început să își împartă pumni, loviturile paznicului au fost mai serioase și l-au trimis pe tânărul rival la urgențe.
În scurt timp la spital au ajuns și polițiștii, care au început cercetările și i-au întocmit paznicului un dosar penal pentru loviri și alte violențe. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate dacă paznicul a fost sau nu în legitimă apărare.
Acesta este al doilea caz de scandal în numai o săptămână, după ce un episod asemănător a avut loc la Spitalul Județean din Timișoara, unde o infirmieră s-a luat la bătaie cu un agent de pază pe holul spitalului.