Mai multe mașini au fost distruse, inclusiv cele ale polițiștilor care au intervenit să aplaneze conflictul. A fost nevoie de intervenția mascaților care au tras și câteva focuri de armă. Șase persoane au fost reținute.
Cearta a pornit între două familii, mai exact între verii primari care au vrut să încheie o tranzacție imobiliară. Mai multor rude nu le-a convenit, iar violențele au escaladat imediat.
Polițiștii au avut nevoie de întăriri și imediat au intervenit și mascații. Toți cei 6 agresori au fost duși la audieri, iar oamenii legii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat mai exact.