Scenele violente au fost surprinse între doi elevi ai unui liceu din județul Timiș. Vorbim despre doi copii, un băiat și o fată, ce pot fi văzuți cum se aleargă pe bănci, după care trec direct la lovituri cu pumnii și picioarele, relatează Timiș Online.
Bătaie între elevi, la o școală de lângă București. Profesorii sunt îngroziți și spun că le e teamă să mai intervină
Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc miercuri, 22 mai, la Liceul Teoretic Gătaia. În tot acest timp, o parte dintre colegii celor doi țipau îngroziți, în timp ce alții îi aplaudau și încurajau.
Poliția s-a autosesizat în urma apariției acestui articol și desfășoară cercetări.
„La data de 22 mai, polițiștii orașului Gătaia s-au sesizat din oficiu, sub supravegherea procurorului de caz cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. În fapt, la data de 21.05.2024, la o unitate școlară din Gătaia, ar fi avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 14 și 15 ani. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Timiș.
Bătaie generalizată, în fața unui liceu din Bârlad. Două eleve s-au păruit, iar mai apoi au început și mamele să-și împartă palme VIDEO
O reacție a venit ulterior și din partea Inspectorului Școlar general al Timișului.
Anchetă într-o școală din Lugoj după ce trei elevi s-au filmat în timp ce trag pe nas o pastilă sfărâmată. Ce au descoperit polițiștii
„Am fost anunțați de colegii inspectori de sector. Aceștia au vorbit cu d-na director. Incidentul s-a întâmplat miercuri. Directoarea a anunțat imediat părinții, poliția din Gătaia, care a luat legătura cu Biroul de siguranță școlară. Acum sunt la poliția din Gătaia convocați toți, inclusiv doamna director”, a declarat pentru Tion Aura Danielescu, inspectorul școlar general al Timișului.
Până în momentul publicării acestei știri, conducerea instituției de învățământ nu a putut fi contactată pentru a oferi detalii despre incident, mai arată sursa citată.