Fapta a avut loc în urmă cu o săptămână, iar Poliţia Alba a anunţat joi că în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
''La data de 17 aprilie 2024, în jurul orei 15,15, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată de o femeie de 36 de ani, din Cugir, cu privire la faptul că a fost agresată de o persoană, în timp ce se afla la serviciu, în incinta unei unităţi de învăţământ preşcolar din Cugir. Din primele cercetări, a rezultat că, în dimineaţa zilei de 17 aprilie, în jurul orei 08,30, pe fondul unor discuţii avute cu o femeie de 37 de ani, din Cugir, legate de comportamentul fiicei acesteia, reclamanta, care este angajată ca îngrijitoare la unitatea de învăţământ preşcolar, ar fi fost lovită cu pumnul în faţă'', a informat joi IPJ Alba.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, precum şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest incident.