Evenimentul, care nu va fi uitat curand de proaspetii insuratei si de parintii lor, s-a petrecut la Faget la finalul saptamanii trecute. Galceava a pornit de la decizia total neinspirata a socrului mic care a decis sa plece cu masina, desi era baut. Omul nu a ajuns sa faca decat cateva sute de metri ca a si fost tras pe dreapta de catre un echipaj de politie, scrie lugojinfo.ro.
Soferul a fost rugat sa sufle in alcooltest. Cum aparatul a aratat o alcoolemie de 0,57 mg/litru alcool pur in aerul expirat, politistii au avut dovada ca omul era baut si l-au invitat la spital. Constient ca a gresit, socrul mic a lasat nunta deoparte si a mers la spitalul din Faget.
Dupa cateva minute petrecute la sectia de urgenta, omul s-a trezit cu proaspatul ginere printre medici si asistente. Tanarul nu a asteptat prea multe explicatii si si-a luat la bataie socrul. Proaspatul sot i-a reprosat socrului sau ca l-a facut de rusine si i-a stricat nunta.
Socrul le-a spus politistilor ca nu va depune plangere pentru bataia incasata de la ginere, insa, cu toate acestea, el se va alege cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenta alcoolului.
”In dimineata zilei de 31 mai un barbat de 52 de ani, aflat la volanul unui autoturism Logan, a fost oprit in trafic de catre lucratori ai Politiei Faget si ai Sectiei 10 Politie Rurala. In urma controlului alcooltest aparatul a indicat o valoare de 0,57mg/litru alcool pur in aerul expirat. In cauza s-a intocmit un dosar penal”, a declarat pentru lugojinfo.ro Mirela Draghicioiu, purtator de cuvant in cadrul IPJ Timis.