”Aniversarea a 150 de ani de când s-au pus bazele Universităţii din Bucureşti îmi oferă prilejul de a transmite felicitările mele tuturor celor care au contribuit, în toată această perioadă, la consolidarea prestigiului acestei instituţii de învăţământ superior”, se arată în mesajul transmis de şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu arată că înfiinţarea în 1864 a Universităţii din Bucureşti a reprezentat un moment marcant pentru dezvoltarea învăţământului românesc, dar, dacă astăzi Universitatea din Bucureşti înseamnă tradiţie, recunoaştere şi valoare academică, acest lucru se datorează, în primul rând, tuturor acelora, profesori şi studenţi, care, prin abnegaţie şi profesionalism, s-au înscris în patrimoniul spiritual al Universităţii din Bucureşti.
”De aceea, în aceste momente, gândurile mele se îndreaptă, mai ales, către toate generaţiile de profesori şi studenţi care, prin eforturile lor susţinute, au făcut ca Universitatea din Bucureşti să devină un reper în sistemul universitar românesc”, se mai precizează în mesajul preşedintelui Traian Băsescu.