"Cred că astăzi s-a făcut un pas în a sprijini clarificarea a ceea ce în dezbaterea publică intră sub incidenţa poveştii statului paralel. Mă bucur că a fost acceptat şi amendamentul pe care eu l-am propus, ca toate planurile comune de acţiune să fie desecretizate şi puse la dispoziţia publicului, exact pentru că acest lucru ar fi de natura de a clarifica în ce măsură au fost aceste instituţii care s-au implicat în justiţie în mod nelegitim. Nu văd de ce unii colegi se opun. Probabil au un mare interes în protejarea acestor secrete", a afirmat senatorul PMP Traian Băsescu, după adoptarea proiectului legislativ.
Sursa: mediafax.ro