"Clanurile de romi au protecție politică, care, de regulă, este însoțită și de protecție a instituțiilor statului care vizează lupta împotriva crimei organizate și acesta a fost motivul pentru care în CSAT s-a emis hotărâre specială care vizează lupta împotriva crimei organizate încă din anul 2009. La vremea aceea, crima organizată la nivel local era încă o problemă neatinsă. După hotărârea CSAT s-au constituit structuri mixte, procurori, SRI, poliție, DGIPI, care au început lupta împotriva acestor clanuri și convingerea mea este că statul va câștiga lupta cu aceste clanuri", a spus Băsescu la Adevărul.ro.
El a adăugat că în cazul Bercea Mondial — Mircea Băsescu a fost același lucru, pentru că romii au fost întotdeauna obișnuiți să obțină favoruri, dar de data asta nu "au nimerit poarta corectă".
"Dacă analiza Parchetului este corectă, eu nu vreau să fac nicio interferență în acest dosar, dar faptul că Bercea avea peste 100 de dosare la Tribunalul Slatina și primise NUP-uri pe bandă rulantă este o probă că decizia CSAT din 2009 a fost corectă. Acum, se pare, instituțiile statului au înțeles că această luptă este vitală, la fel de importantă ca lupta împotriva corupției la nivel politic. (...) Politicienii folosesc aceste clanuri la alegeri, la obținerea de resurse financiare pentru campaniile electorale și chiar pentru veniturile personale. În cazul alegerilor, clanurile sunt mobilizate la vot, pentru că liderii lor au mare influentă asupra comunității", a susținut Băsescu.