Barem simulare Matematică BAC 2019. Aproximativ 300.000 de elevi sunt aşteptaţi să participe la simularea examenului de Bacalaureat. Miercuri are loc proba scrisă la Matematică. Rezultatele vor fi comunicate pe data de 29 martie.
Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare, scrie agerpres.ro.
Notele obţinute nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora.
Barem simulare Matematică BAC 2019. Examenul la Matematică începe la ora 09:00 și durează trei ore. Subiectele la simulare BAC 2019 vor fi publicate în acest articol imediat după terminarea examenului. Baremul de corectare va fi disponibil în jurul orei 15:00.
Subiectele la Matematică simulare Bacalaureat vor fi publicate și pe subiecte.edu.ro/2019
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 18 - 21 martie, la nivel naţional, simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de Bacalaureat.
Barem simulare Matematică BAC 2019. Simularea se adresează elevilor înscrişi în clasele a XII-a/zi şi a XIII-a seral/ frecvenţă redusă la începutul anului şcolar 2018 - 2019, dar implică şi participarea elevilor claselor a XI-a zi şi a XII-a seral/ frecvenţă redusă, învăţământ de masă (în total, aproximativ 300.000 de elevi), precizează Ministerul Educaţiei.
Subiecte Română simulare BAC 2019 EDU.ro // Avem subiectele și baremul!
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine marţi proba la limba şi literatura maternă din cadrul simulării Bacalaureatului.
Joi va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării doar pentru elevii claselor a XII-a.
Barem Română simulare 2019 BAC. Calculează-ți singur nota
Barem simulare Matematică BAC 2019. Probele vor începe la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
"Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată. Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli", precizează sursa citată.
Barem Română simulare 2019 Bacalaureat. Punctaje și rezolvări
Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Notele obţinute nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora.
Barem simulare Matematică BAC 2019. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată.
Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.
Barem simulare Matematică BAC 2019. Notele nu se trec în catalog
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Calendar Simulare BAC 2019 // Revoluție în învățământul românesc
Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu exigențele examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins până la acest moment, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iulie.
Barem simulare Matematică BAC 2019. Subiecte excluse
Elevii de liceu nu vor avea de pregătit pentru simulare textul dramatic postbelic sau autori ca Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.
Limba și literatura română – clasa a XII-a. Materia pentru simularea de BAC 2019
“Conţinuturile pentru simulare şi competenţele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat naţional, în vigoare”, se arată în proiectul de ordin care stabilește materia pe care elevii o au de pregătit pentru testare, scrie edupedu.ro.
Simulare BAC 2019 // Subiecte Română și barem de corectare
Barem simulare Matematică BAC 2019. Pentru simulare sunt exceptate următoarele conținuturi:
reguli ale monologului, reguli şi tehnici de construire a dialogului, stiluri funcționale adecvate situației de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale şi nonverbale în comunicarea orală;
textul dramatic postbelic;
limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii, limbajul muzicii;
perioada postbelică;
autorii canonici: Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.
Matematică – clasa a XII-a: Matematică-informatică
“Conţinuturile pentru simulare şi competenţele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat naţional – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_mate-info”.
Barem simulare Matematică BAC 2019. Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
capitolul Inele de polinoame cu coeficienţi într-un corp comutativ (Q, R, C, Zp, p prim);
capitolul Aplicaţii ale integralei definite
Simulare Bacalaureat 2019 subiecte Română. Cel mai greu subiect
Matematică – clasa a XII-a: Științele-naturii
“Conţinuturile pentru simulare şi competenţele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat naţional – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_şt-nat”.
Barem simulare Matematică BAC 2019. Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
capitolul Inele de polinoame cu coeficienţi într-un corp comutativ (Q, R, C, Zp, p prim)
capitolul Aplicaţii ale integralei definite
Matematică – clasa a XII-a: Tehnologic
“Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora, sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat naţional – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_ tehnologic”.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
capitolul Inele de polinoame cu coeficienți într-un corp comutativ (Q, R, C, Zp, p prim)
capitolul Aplicaţii ale integralei definite
Matematică – clasa a XII-a: Pedagogic
Barem simulare Matematică BAC 2019. “Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat național – 2015, aprobată prin OMEN 4430/29.08.2014, M_ pedagogic”.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
din capitolul Sisteme de ecuaţii liniare:
– Sisteme de ecuaţii liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceală a unui sistem liniar;
– Metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare;
– Aplicaţii: ecuaţia unei drepte determinate de două puncte distincte, aria unui triunghi si caracterizarea coliniarităţii a trei puncte în plan
Istorie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
“A. POPOARE ŞI SPAŢII ISTORICE
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor.
B. OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR
1. Secolul XX – între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în Europa.
2. Constituţiile din România.
C. STATUL ŞI POLITICA
1. Autonomii locale şi instituţii centrale şi în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII).
2. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)”.
Biologie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
“Varianta B1. BIOLOGIE VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ – clasele a IX-a şi a X-a: toate conţinuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat;
Barem simulare Matematică BAC 2019. Varianta B2. ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE UMANĂ, GENETICĂ ŞI ECOLOGIE UMANĂ – clasele a XI-a şi a XII-a: toate conţinuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Pentru simulare este exceptată tema Ecologie umană.”
Chimie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
Toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Informatică – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
Toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Geografie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
“A. EUROPA ŞI ROMÂNIA – ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZĂ
1. Spaţiul românesc şi spaţiul european
2. Elemente fizico-geografice definitorii ale Europei şi ale României:
relieful major (trepte, tipuri şi unităţi majore de relief)
clima (factorii genetici, elementele climatice, regionarea climatică)
hidrografia – aspecte generale; Dunărea şi Marea Neagră
învelişul biopedogeografic
resursele naturale
Simulare BAC 2019 subiecte. Greșeală pe care mulți elevi au făcut-o!
3. Elemente de geografie umană ale Europei şi ale României
harta politică a Europei; România ca stat al Europei
populaţia şi caracteristicile ei geodemografice
sistemul de oraşe al Europei
activităţile economice – caracteristici generale
sisteme de transport
4. Mediu înconjurător şi peisaje
5. Regiuni geografice în Europa şi în România:
caracteristici ale unor regiuni geografice din Europa şi din România
studiu de caz al unei regiuni geografice – Carpaţii
6. Ţările vecine României
Barem simulare Matematică BAC 2019. Logică, argumentare și comunicare – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
Toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Subiecte şi barem ROMÂNĂ simulare 2018 - Evaluare Naţională. EDU.ro a publicat subiectele şi baremul
Psihologie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
Toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Sociologie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
Toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Economie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
Toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Filosofie – clasa a XII-a: Materia pentru simularea de BAC 2019
Subiecte Română simulare 2019 Bacalaureat. Surprize la clasa a 12-a la Subiecte III
Barem simulare Matematică BAC 2019. Conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele conținuturi:
Teorii politice moderne și contemporane;
Drepturile omului;
Cunoașterea;
Filosofia.
Subiecte Română simulare BAC 2019 // Profil real și uman
Calendar Simulare BAC 2019 – clasa a XI-a și clasa a XII-a
18 martie 2019 Limba şi literatura română – probă scrisă
19 martie 2019 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
20 martie 2019 Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
21 martie 2019 Proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă - Se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a
29 martie 2019 Afișarea rezultatelor
Barem simulare Matematică BAC 2019. Materii pentru clasa 11 si clasa 12
Simulare la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
Simulare la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
Rezultate simulare Evaluare Națională 2019 EDU.ro // Notele pe județe
Barem simulare Matematică BAC 2019. Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:
Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus.