Bărbatul de 71 de ani se numeşte Brian Leonard Golightly Marshall şi locuieşte la aproximativ 300 de km de Brisbane, el fiind şi liderul unei secte religioase.
Marshall a postat pe internet numeroase imagini care ar trebui să ateste faptul că chipul său seamănă perfect cu imaginea apărută pe giulgiul din Torino, scrie Daily Mail. Mai mult, bărbatul a publicat o scrisoare care, susţine el, i-ar fi fost trimisă de către Papa Benedict şi în care acesta s-ar referi la Marshall ca la "Iisus Hristos reîncarnat".
"Vedeţi, acum mai multe zile domnul Brian Marshall mi-a trimis fotografii ale sale şi ale Sfântului Giulgiu din Torino - seamănă remarcabil cu imaginea sfântă de pe giulgiu", i-ar fi scris Papa Benedict bărbatului din Australia, neexistând, evident, nicio dovadă că scrisoarea este autentică.
Marshall ar fi conducătorul unei secte şi ar fi convins mai multe persoane să îşi lase în urmă familiile şi să vină în Australia, pentru a fi alături de membrii sectei.