„În urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov au dispus reţinerea pentru 24 de ore, faţă de 6 persoane, bănuite de comiterea faptelor investigate, acestea fiind prezentate unităţii de parchet competente, iar ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi, a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, faţă de cei 6 bărbaţi”, a transmis, vineri, Poliţia Judeţeană Ilfov.
Joi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au făcut şase percheziţii la domiciliile mai multor persoane bănuite de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe.
Trei dintre percheziţii au avut loc în judeţul Ilfov şi trei în judeţul Călăraşi.
„Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 12 februarie a.c., în jurul orei 01:00, în satul Căţelu, un autoturism, în care se aflau 3 persoane, a fost blocat în trafic de alte 2 autoturisme, din care au coborât mai mulţi bărbaţi, care ar fi forţat un bărbat de 26 de ani să urce într-un autoturism, iar, ulterior, l-ar fi transportat la o adresă, din comuna Fundeni, judeţul Călăraşi, unde l-ar fi agresat fizic şi l-ar fi lipsit de libertate”, a arătat Poliţia Ilfov.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor. Şapte persoane au fost duse la audieri la sediul Poliţiei Ilfov-
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 320 kilograme de tutun vrac şi prelucrat, în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate în cadrul doarului penal deschis, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violenţe şi complicitate la lipsirea de libertate în mod ilegal.