Bărbatul a ajuns la Spitalul Județean de Urgențe (SJU) din Craiova pentru ceea ce părea o banală operație de amigdalită.
Totuși, din cauza pandemiei, pacientul a fost trimis la un spital privat unde, de altfel, a fost și operat. După externare a suferit o hemoragie și a ajuns din nou la urgențe. Bărbatul a fost din nou operat și trimis acasă, dar după câteva ore a decedat.
"Dimineața l-au operat și seara i s-a dat drumul acasă, și ajungând acasă a povestit că în timpul operației a sângerat foarte puternic. După șase zile i-a apărut o gâlcă în partea stângă a gâtului și dureri insuportabile în gât. Doctorul i-a explicat că totul este normal", a povestit fratele persoanei decedate.
Familia bărbatului decedat susține că la prima operație, medicii i-ar fi secționat din greșeală un vas de sânge.
"Pacientul a prezentat o sângerare care s-a agravat progresiv. Au fost mobilizați mai multi medici ORL-iști. De asemenea, s-a solicitat prezența chirurgului vascular de la domiciliu. De asemenea, s-a efectuat o angiografie, pacientului i s-a montat un stent. Este cel mai probabil o complicație destul de gravă a cestei post-intervenții chirurgicale", a declarat medicul Cristina Georm[neanu, director medical SJU Craiova.
Familia bărbatului a depus plângere la poliție, dar și la Colegiul Medicilor.