Într-un canal aflat între localitățile Dunavățu de Sus și Dunavățu de Jos, pompierii tulceni au găsit un tractor răsturnat.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de transport scafandri, o ambulanță SMURD și 12 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
La fața locului, pompierii au găsit un tractor răsturnat într-un canal de apă cu o adâncime de aproximativ 2 metri.
„Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost extras din cabina tractorului cu ajutorul scafandrului. Din nefericire, acesta prezenta semne incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui eveniment continuă.