Potrivit sursei citate, pacientul se află în sala de operații în scopul extragerii corpului străin.
"Din păcate însă, vederea ochiului respectiv este compromisă definitiv. Reamintim că un al treilea caz de pacient împușcat cu alica la vânătoare s-a soldat cu decesul victimei", se arată în comunicatul de presă care precizează că au fost anunțate în aceste cazuri toate forurile "în drept", potrivit agerpres.ro.
Totodată, prof. dr. Monica Pop a tras un semnal de alarmă în privința pericolului iminent și cu risc vital pe care îl constituie asemenea situații.