Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, spune că bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost găsit inconștient în Ambulatoriul Integrat al unității spitalicești.
„În cursul dimineții, a fost găsit în grupul sanitar al Ambulatoriului Integrat, un bărbat în stare de inconștiență, fiind alertat imediat personalul medico-sanitar. O echipă de medici și asistenți de la ATI și Camera de Gardă au efectuat manevrele de resuscitare bărbatului, manevre la care acesta nu a răspuns, fiind declarat decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.
Reprezentantul spitalului menționează că bărbatul nu venise la pentru un consult în Ambulatoriul Integrat, ci doar pentru a folosi grupul sanitar.
„Asistenta coordonatoare a Ambulatoriului Integrat a anunțat poliția, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă”, mai spune purtătorul de cuvânt.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină legală pentru efectuarea necropsiei.
Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.