UPDATE -
Din ce cauză a murit bărbatul aflat în curtea clanului Fabian
„Astăzi, 14.05.2024, în jurul orei 10:30, Secția 19 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în incinta unui imobil din Sectorul 5, a fost găsită o persoană fără a prezenta semne vitale.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii secției menționate și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani.
Totodată, s-a luat legătura cu apelantul, care a declarat verbal faptul că persoana decedată este un bărbat care sprijinea la curățenia gospodăriei, fiind lăsat să locuiască în anexa imobilului.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat o echipă formată din polițiști din cadrul Serviciului Omoruri și un medic din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, fiind constatat faptul că nu reprezintă caz medico-legal.
Trupul neînsuflețit urmează a fi preluat de către D.G.A.S.P.C., în vederea organizării funeraliilor.”, arată comunicatul oficial transmis de oamenii legii.
Un bărbat a fost găsit decedat în locuința vrăjitoarei Sidonia.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, bărbatul decedat îngrijea curtea și locuia într-o anexă situată în incinta vilei de lux a „clanului interlop Fabian”. În această dimineață, unul dintre copiii Sidoniei l-a găsit decedat. Bărbatul ar fi murit din cauze medicale.
Nu există suspiciuni de crimă.
Persoană decedată în curtea vrăjitoarei Sidonia / Sursa foto - Facebook
Problemele se țin scai de familia Marin. La o zi după eliberarea celor 3 copiii ai vrăjitoarei Sidonia, acuzați de uciderea unui bărbat într-un club din Padina, un angajat al familiei și-a pierdut viața. Oamenii legii și o ambulanță sunt prezenți în aceste momente la vila interlopilor și investighează cu exactitate cum s-a produs decesul.
„A făcut infarct, comă alcoolică un bărbat care a fost la petrecere”, a declarat unul dintre membrii clanului interlop Fabian.
Frații Fabian au ieșit din arest
Ieri, frații criminali au fost plasați în arest la domiciliu, în urma deciziei luate de judecători, iar imaginile revoltătoare cu primirea fastuoasă au fost postate pe internet.
„Admite contestațiile formulate de inculpații Marin Laurenţiu, Marin Louis-Justin, şi Marin George-Armando, împotriva încheierii din data de 30 aprilie 2024 pronunţată de judecătorul de drepturi si libertăți din cadrul Tribunalului Dâmboviţa şi în consecinţă; Desfiinţează in parte încheierea contestată, şi înlocuiește măsura arestării preventive luata fata de inculpații Marin Laurențiu,, Marin Louis Justin si Marin George Armando cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 29 de zile începând de la 13 mai 2024 până la 10 iunie 2024 inclusiv”, a fost decizia pronunțată luni, 13 mai 2024, de magistrații Curţii de Apel Ploieşti.