”Imediat de la sesizare, au fost demarate activități de verificare pentru depistarea acestuia și luarea măsurilor legale în consecință”, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Mureș.
La scurt timp după această sesizare, polițiștii au primit o alta în care erau anunțați că în locuința bărbatului respectiv s-ar fi auzit un zgomot puternic.
Ajunși la fața locului, omaenii legii l-au găsit pe bărbatul în cauză decedat. Se pare că ar fi vorba despre o sinucidere.
Cât privește zgomotul despre care au vorbit cei care au sesizat poliția, primele informații indică faptul că acesta ar fi provenit de la o sticlă spartă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.