În noaptea de 21/22 noiembrie 2021, un bărbat de 52 de ani, din Aiud, a sesizat Poliția Municipiului Aiud cu privire la faptul că a fost agresat de către fiii săi.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei doi fii ai bărbatului, cu vârste de 17 și 24 de ani, și-ar fi lovit tatăl cu pumnii și picioarele. Victima a primit îngrijiri medicale, fără să rămână internată în spital.
Față de cei doi agresori, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar pe numele lor au fost emise ordine de protecție provizorii, pentru 5 zile, prin care le-a fost interzis să se apropie de tatăl lor.