Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Piteşti ai finalizat cercetările într-un dosar în care un bărbat de 62 de ani, din Piteşti, este urmărit penal pentru infracţiuni de şantaj şi violarea vieţii private, victimă fiind fosta iubită a bărbatului cu 40 de ani mai tânără decât el.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul, care are familie şi copii, a început, în urmă cu aproximativ patru - cinci ani, o relaţie cu o femjeie care acum are 22 de ani.
În octombrie anul trecut, tânăra i-a spus bărbatului că nu mai vrea să aibă statutul de amantă, că vrea să îşi facă propria familie şi că încetează relaţia cu el.
Nemulţumit de decizia fetei, bătrânul a ameninţat-o pe aceasta că publică materiale cu ea în ipostaze compromiţătoare, fiind vorba despre fotografii şli filme făcute în timpul relaţiei celor doi.