Polițiștii din Vrancea au făcut percheziții la membrii unei grupări care ar fi furat zeci de utilaje agricole din Italia, Marea Britanie, Belgia sau Austria, în 2019, și pe care le-ar fi vândut în Romania sub prețul pieței.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 119 percheziții domiciliare în Vrancea și alte 18 județe din țară, potrivit anchetatorilor.
Acuzațiile din dosar sunt de furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, luare de mită, dare de mită și punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Utilajele erau transportate în Romania pe platforme rutiere și, pentru a masca această situație ilegală, erau depozitate în spații deținute legal de firme, spun procurii DIICOT. Utilajele erau trecute printr-un adevărat proces de ascundere a provenienței și erau distruse dispozitivele GPS de localizare a utilajelor. Multe erau vândute online, dar și direct.
În comuna Suraia, șapte reprezentanţi ai unei secţii de votare, complici la fraudă la Referendumul din anul 2012, au fost condamnaţi pentru falsificarea a 245 de voturi. Printre aceștia s-a aflat și Vili Stan, bărbatul reținut miercuri, care a primit un an și zece luni de închisoare.
.