Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tâlhărie calificată” și „complicitate la furt calificat”.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 20 iunie 2022, în jurul orei 02:30, un bărbat în vârstă de 36 ani s-ar fi deplasat la locuința sa din municipiul Brașov, împreună cu alte trei persoane, respectiv doi bărbați și o femeie, iar în interiorul imobilului ar fi consumat băuturi alcoolice.
Ulterior, femeia ar fi devenit violentă și chiar i-ar fi sustras bărbatului mai multe bunuri și sume de bani, părăsind locuința, împreună cu ceilalți doi bărbați.
Ca urmare a investigațiilor înteprinse, polițiștii au identificat cele trei persoane ca fiind doi bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani, din județele Brașov și Neamț, și o tânără de 25 ani, din județul Prahova.
Femeia a fost depistată la un punct de trecere al frontierei din județul Arad, fiind escortată în baza unui mandat de aducere la Poliția Municipiului Brașov.
Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.