Potrivit unor informații încă neconfirmate oficial, numărul militarilor SUA care vor ajuta la eliberarea orașului Mosul se ridică la 600.
Oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului au precizat că trupele vor antrena și sfătui forțele irakiene înaintea asaltului asupra orașului Mosul. SUA are aproximativ 4.600 de soldați în Irak, potrivit Time.com.
Militarii americani acționează în prezent cu militarii irakieni pentru a stabili cum pot contribui la "accelerarea" campaniei pentru cucerirea orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak și aflat în mâinile islamiștilor radicali de la jumătatea lui 2014.