Nicu Bănicioiu mai spune că PSD era un partid al oamenilor competenţi, iar acum "tindem să devenim... un partid de scandalagii şi oportunişti":
"Eu cred că lucrurile ne scapă de sub control într-un mod brutal şi riscăm să ne pierdem busola! Am schimbat un premier (pe nu ştiu ce motiv), am schimbat miniştrii, am dat mulţi colegi afară (pe motive puerile şi orgolii rănite) şi la final ce am realizat? Guvernăm mai bine!? Facem ce se aşteaptă oamenii de la noi!? Nu putem schimba premieri şi guverne la fiecare 6 luni... Nu pentru a ne regla orgoliile între noi ne-au votat oamenii! Dacă lăsăm patima şi luptele interne deoparte, am putea schimba viaţa românilor în mai bine, am avea timp şi energie pentru a construi o ţară aşa cum ne dorim cu toţii şi aşa cum PSD a făcut-o de fiecare dată când a guvernat şi mai ales aşa cum se aşteaptă oamenii de la noi! PSD era un partid al oamenilor competenţi (o recunoşteau chiar şi adversarii noştri) iar acum tindem să devenim... un partid de scandalagii şi oportunişti! Haideţi să redevenim ceea ce se aşteaptă oamenii să fim!!!", a scris Bănicioiu.