”Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot acorda, pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, burse de studiu, burse de creaţie, precum şi granturi de studii şi călătorie, în ţară şi în străinătate. Drepturile patrimoniale cu privire la opere create în cadrul burselor de creaţie, finanţate potrivit prezentei legi, sunt ale autorului beneficiar al bursei”, prevede actul normativ pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise.
Autoritățile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, singure sau în parteneriat cu organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural sau cu firme, pot organiza programe de rezidenţe de creaţie în domeniul culturii scrise.
Bursele de creaţie pot acoperi cazarea, utilităţile pentru spaţiul de cazare, precum şi un onorariu, acordat lunar sau pentru întreaga perioadă a rezidenţei, mai orevede proiectul de lege, potrivit Agerpres.