Pentru a putea beneficia de aceste burse, părinții elevelor minore vor depune la școală cererea părintelui/reprezentantului legal și certificatul de naștere pentru copil/copii, scrie edupedu.ro.
În textul proiectului este menționat că elevele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă. Iată ce prevede proiectul pus în dezbatere de Ministerul Educației:
ART. 15 – „(1) Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și nereușitei școlare.
(2) Cuantumul minim al bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.
(3) Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învăţământ, care frecventează cursurile la zi și au copil/copii proprii în întreținere.
(4) În sensul prezentului ordin, termenul „reintegrate” se referă la reluarea cursurilor de elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor.
(5) În vederea acordării bursei pentru mamele minore părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:
a) cerere a părintelui/reprezentantului legal;
b) certificat de naștere pentru copil/ copii;
(6) Bursa pentru mame minore se acordă pe perioada cursurilor.
(7) Bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.”
Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse, după cum se arată în proiect.