Guvernul a decis să introducă impozitul pe bacşiş la începutul lunii mai. Numai că măsura nu a fost uşor de pus în aplicare, aşa că după numai o lună prevederea a fost desfiinţată.
Loteria Bonurilor Fiscale, introdusă de Guvernul Ponta în vremea ministrului Vâlcov, a avut la prima extragere peste 18.000 de bonuri câştigătoare, astfel că premiul a fost de 55 de lei. Actualul ministru, Eugen Teodorovici nu a fost mulţumit de rezultat aşa că, după mai multe variante, a rămas la cea care prevede cel mult 100 de câştiguri.
Un alt punct asupra căruia s-a tot revenit este cel al preţului gazelor pentru populaţie. La sfârşitul anului trecut Executivul dădea asigurări că românii nu vor plăti mai mult, cel puţin până în 2021. Numai că partenerii internaţionali nu au fost de acord. Astfel că, de la 1 iulie, preţul creşte cu cel puţin 6 procente.
Redevenţele la ţiţei şi gaze naturale sunt un alt subiect fierbinte. Premierul Victor Ponta spunea, în 2012, că le aduce la nivelul european. Au trecut trei ani, nimic nu s-a schimbat. Ba mai mult, termenul a fost amânat de la lună la lună. Cert este că proiectul nu a ajuns nici până acum pe masa parlamentarilor.