Tânărul Julian Rios Cantu avea doar 13 ani când mama sa a fost diagnosticată cu cancer mamar. Medicii au avertizat-o imediat pe femeie că șansele de vindecare sunt minime.
Pentru băiat această veste a fost un adevărat șoc, nu-i venea să creadă că în curând mama sa nu va ma fi.
Iar lucrul cel mai groaznic era că dacă mama lui Julian s-ar fi adresat medicilor mai devreme, aceștia ar fi putut s-o diagnosticheze la timp și, astfel, i-ar fi putut salva viața cu ajutorul chimioterapiei. Dar, din păcate, maladia se afla într-un stadiu avansat și medicii au decis că unica soluție pentru a-i prelungi viața femeii este extirparea sânului.
Din fericire, totuși, mama băiatului a putut fi salvată. Bucuria băiatului nu avea margini.
De îndată cum mama a trecut de perioada de reabilitare și viața ei nu mai era în pericol, Julian a decis să aplice în practică planul său de luptă cu boala care era pe punctul să-i răpească cea mai dragă ființă de pe pământ.
Ideea de a se dedica cercetărilor care ar putea să salveze milioane de vieți ale femeilor i-a venit tânărului într-un moment de disperare, când viața mamei sale atârna de un fir de ață. Cercetările se referă la metodele de diagnosticare timpurie a cancerului mamar, care ar putea oferi șanse de vindecare completă a milioane de femei din întreaga lume.
Astfel, Julian a început să lucreze, studiind toate aspectele cancerului mamar și metodele existente de diagnosticare și tratament. La vârsta de 17 ani el și-a fondat propria companie care se numește ”Higia Technologies”. Angajații acestei companii dezvoltă metode pentru detectarea timpurie a cancerului, pentru a porni tratamentul în timp util pentru pacient.
Compania deține deja un progres în domeniul său – un sutien cu peste 200 de senzori încorporați care analizează datele pentru a determina schimbările în sânii femeii. Aceste date sunt transmise ulterior specialiștilor pentru examinare, iar acești urmează să prescrie tratament în caz de necesitate.
Principiul de funcționare a sutienului ține de urmărirea modificărilor de temperatură din interiorul sânului, modificări provocate adesea de tumori. Datele colectate sunt transferate într-un calculator, prin intermediul căruia se poate stabili un diagnostic. Pentru a obține suficiente date exacte este de-ajuns ca acest dispozitiv să fie purtat 1- 1,5 ore pe săptămână.
Julian a fost premiat pentru realizările sale științifice, fiindu-i acordat premiul din partea președintelui Mexicului. În prezent, sutienul este supus testărilor clinice. Iar în curând va fi lansat ca producție de masă, fiind accesibil pentru fiecare femeie.