Anul trecut, 67,8% dintre candidați au luat Bacul, la prima sesiune.
Rezultatele la BAC 2022 vor fi publicate în format anonimizat, ceea ce înseamnă că pe pagina online dedicată apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat a primit anterior afișării rezultatelor codul specific. Codul unic este de forma JJ0000, unde primele litere reprezintă indicativul județului în care se dă examenul. Candidații vor folosi codul unic în momentul în care vor să-și identifice notele afișate la avizierele liceelor și notele afișate pe site-ul edu.ro.
Contestații la Bacalaureat 2022
După afișarea rezultatelor la BAC 2022, în aceeași zi, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, se pot depune contestațiile. Acestea fie sunt depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie se transmite prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.
Membrii comisiilor din centrele de examen sunt obligați să-i informeze pe absolvenții de liceu că notele primite la examen pot să scadă, dar și să crească, după contestație.
Rezultatele finale, după contestații, vor fi anunțate pe data de 1 iulie.