Varianta de subiecte extrasă luni pentru proba scrisă la limba şi literatura română de la examenul de bacalaureat, sesiunea august - septembrie, la profilul real şi filiera tehnologică, a fost cea cu numărul 5. Candidaţii au avut de rezolvat trei subiecte cu mai multe cerinţe, notate cu câte 30 de puncte, zece puncte fiind acordate din oficiu.
La primul subiect, pe un fragment din romanul Rusoaica al lui Gib I. Mihăescu, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică.
Câte două puncte au fost acordate pentru primele trei cerinţe, respectiv găsirea sinonimului potrivit pentru sensul din text al cuvintelor "vrednic" şi "teancuri", explicarea rolului virgulelor în secvenţa "amândoi eram bruni, negricioşi, subţiratici şi înalţi", construirea unui enunţ în care să se folosească o locuţiune sau expresie care să conţină substantivul "carte".
Câte patru puncte au fost alocate pentru următoarele cinci cerinţe ale primului subiect: menţionează tipul de perspectivă narativă din textul dat; precizează două motive literare prezentate în textul dat; selectează, din textul dat, două secvenţe care conturează dimensiunea spaţială; prezintă rolul verbelor la timpul imperfect, în textul dat; ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului epic. La punctul nouă al primului subiect, candidaţii au avut de comentat în 60-100 de cuvinte o secvenţă din text.
La al doilea subiect, cerinţa a fost scrierea unui text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanţa respectării unor reguli într-un domeniu de activitate.
"În elaborarea textului de tip argumentativ trebuie: să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; să ai conţinutul adecvat argumentări pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte", potrivit cerinţelor subiectului al doilea.
Subiectul al treilea a vizat redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte în care trebuiau prezentate tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia.
La acest subiect, pentru conţinutul eseului sunt acordate 16 puncte, respectiv câte patru puncte pentru fiecare cerinţă, iar pentru redactarea eseului alte 14 puncte, respectiv câte trei puncte pentru organizarea ideilor în scris şi pentru abilităţile de analiză şi de argumentare, câte două puncte pentru utilizarea limbii literare, ortografie şi punctuaţie, câte un punct pentru aşezarea în pagină, lizibilitate şi respectarea precizării privind numărul de cuvinte.
Probele scrise de la bacalaureatul de toamnă au început luni cu testul la limba şi literatura română, pentru care s-au înscris 39.091 de candidaţi, dintre care 29.616 au absolvit clasa a XII-a în acest an, iar 9.475 sunt din promoţiile anterioare. La această probă au fost pregătite două tipuri de subiecte, pentru profilul umanist şi respectiv cel real.