"Soarta l-a luat dintre noi mult prea devreme. Avea multe planuri în lucru, pentru că nici vârsta nici pandemia nu-i domoliseră entuziasmul. Ne pregăteam să lansăm proiecte noi, care să contribuie la creșterea bunăstării oamenilor Deltei, la protejarea fragilului său echilibru, la valorificarea cu înțelepciune și măsură a imensei bogății pe care o reprezintă pentru România sistemul său hidrografic, la educarea copiilor, a tinerilor și adulților în colaborare cu natura și la încurajarea unui fel de viață sănătos", a anunțat Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Aceasta își va continua proiectele și va dezvolta altele, sub coordonarea vicepreședintelui Asociației, co-fondatorul acesteia și partenerul lui Ivan în toți acești ani, arhitectul Teodor Frolu, și a noului președinte al Asociației, Ivona Patzaichin, fiica marelui dispărut.
"Ivan Patzaichin iubea oamenii, iubea copiii, iubea animalele. Își iubea țara, al cărei imn a răsunat de atâtea ori în arenele lumii datorită lui, și iubea Delta, despre care spunea că ar trebui să fie regina ecoturismului din Europa. Cunoștea, mai bine ca oricine, valoarea lucrului în echipă și puterea colaborării în bună credință; aducerea la un loc a unor competențe complementare, ascultarea interlocutorului și asocierea pentru îndeplinirea unor obiective de care să beneficieze cât mai mulți membri ai comunității, oricât de mare ar fi comunitatea."
Dintre toate proiectele pe care le avem acum în derulare, cele mai dificile și cele mai dragi ne sunt 3 idei, care au fost îndelung discutate cu Ivan: realizarea la Tulcea a unui canal olimpic pentru sporturile nautice, o rețea de vizitare smart a Deltei Dunării și realizarea la Mila 23 a unui centru educațional și multicultural, dedicat copiilor satului și creșterii profilului identitar al acestuia (o localitate ce a dat României mai mulți campioni pe cap de locuitor decât oricare alta).
Fără Ivan ne va fi infinit mai greu să le ducem la capăt, dar suntem încredințați că spiritul său ne va veghea."
Ivan Patzaichin a încetat din viață în data 5 septembrie, după trei luni de spitalizare, în urma unui cancer pulmonar. A fost cel mai medaliat canoist român, cu 5 prezențe consecutive la Jocurile Olimpice și 7 medalii olimpice, din care 4 de aur și 3 de argint. De asemenea, a participat și la 11 campionatele mondiale, cucerind 22 de medalii, dintre care 8 de aur
Stadiul proiectelor dedicate lui Ivan Patzaichin pot fi urmărite pe www.facebook.com/ivanpatzaichin și pe www.funkytravel.ro.