Sportivul din Petroşani va pleca în Canada pe 2 martie, pentru ca pe 9 să ia startul Ultramaratonului Arctic 6633, competiţíe extremă ce presupune parcurgerea a circa 600 de kilometri, spre Cercul Polar, la temperaturi extrem de scăzute.
Din acest motiv, Avram Iancu s-a antrenat în condiţii grele în ultimele săptămâni, extreme, alergările pe crestele înzăpezite ale Parângului fiind deja o rutină, scrie pandurul.ro.
„Sunt convins că cele 89 de zile de efort continuu pe Dunăre şi temperaturile scăzute din Canalul Mânecii m-au călit şi îmi dau un bust moral pentru cele 8 zile cât va dura ultramaratonul. Am zis să fac această încercare pentru a-mi aduce o umilă contribuţie în anul în care România aniversează 100 de ani”," a declarat Avram Iancu.
Cei care îl cunosc sunt convins că el va reuşi să răzbată prin gerul arctic. De altfel, Tiberiu Uşeriu, cel care a câştigat ultimele două ediţii ale competiţiei, i-a recomandat să-şi dozeze astfel efortul încât după parcurgerea a 500 de kilometri să mai aibă resurse pentru final.
La ultramaratonul Arctic 6633, România va mai fi reprezentată de Florentina Iofcea şi Polgar Levente.