Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 35 din Constituţia României privind dreptul la viaţa şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la mediu sănătos.
"Cetăţenii care folosesc bicicleta (al căror număr s-a mărit considerabil în ultimii ani) sunt în pericol de a deveni victime ale accidentelor rutiere, în Municipiul Bucureşti, supraaglomerat şi cu reguli de circulaţie care nu se respectă întotdeauna", se arată în comunicatul citat.
Nu e clar la acest moment care sunt instrumentele legale pe care are la îndemână Victor Ciorbea pentru a rezolva această problemă.