Declaraţiile au fost făcute de avocatul Casei Regale a României la DNA, acolo unde Adrian Vasiliu a fost audiat ca martor în dosarul în care sunt urmăriţi penal Remus Truică şi Paul al României.
Casa Regală a României nu se va constitui parte civilă în dosar pentru că singurul păgubit este statul, mai spune avocatul. Adrian Vasiliu atrage atenţia şi asupra altor revendicări făcute de Paul de România fără să aibă vreun drept.
Procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele mai multor persoane, printre care omul de afaceri Remus Truică şi Paul al României, aflaţi în arest la domiciliu, sau jurnalistul Dan Andronic cercetat sub control judiciar. Anchetatorii susţin că prinţul a revendicat ilegal, cu ajutorul lui Truică, Ferma Băneasa.
Potrivit DNA, prejudiciul se ridică la aproape 136 de milioane de euro.