Totodată, au mai fost trimiși în judecată, sub control judiciar, Dumitru Dascălu și Nicușor Șargan, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
Potrivit rechizitoriului întorcmit de procurori, în perioada 2010-2011, Carmen Kreisel-Cricleviț, în calitate de avocat în cadrul Baroului Suceava, beneficiind de sprijinul celorlalți doi inculpați, a pretins de la o persoană (denunțător în cauză) suma totală de 18.000 euro, din care a primit efectiv 8.000 euro.
Astfe avocata a pretins că are influență asupra unei judecătoare din cadrul Curții de Apel Suceava – Secția Penală, învestită cu soluționarea apelului declarat într-o cauză care îl viza pe denunțător.
În schimbul banilor, Carmen Kreisel-Cricleviț “a lăsat să se înțeleagă că, prin prisma relațiilor personale pe care le are cu acel magistrat, dar și prin cointeresarea sa materială, o va determina să adopte o soluție favorabilă în cauză, în sensul de a schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina persoanei vizate din infracțiunea de omor calificat într-o infracțiune cu un grad de pericol social scăzut, sancționată de legea penală mult mai blând, care să-i faciliteze obținerea unei condamnări cu suspendarea condiționată a executării pedepsei”.
În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 5.240 euro și 11.000 de lei, aparținând inculpatei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.