Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în perioada martie 2013 — aprilie 2014, avocata a pretins unui denunțător suma de 16.500 lei din care a primit 2.000 lei, promițând că, prin influențele pe care le are asupra unor judecători și procurori învestiți cu cauzele civile și penale pe care acesta le are și în schimbul sumelor de bani pe care le va remite acestora, va interveni în scopul soluționării lor favorabile.
Inculpata Joldes a mai primit luni 12.000 lei de la denunțător, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.
DNA precizează că, în 2009, avocata i-a spus clientului său că adversarii din procese câștigă litigiile pe motiv că reprezentantul lor, un alt avocat, i-ar mitui pe magistrații învestiți cu soluționarea cauzelor.
"În acest sens, avocata Joldes i-a sugerat clientului său că același lucru ar trebui să-l facă și ei, pentru a se conforma unor așa-zise 'bune practici' în justiție. Sugestia inculpatei nu a fost urmată la acel moment de o pretindere efectivă și de remiteri ale unor foloase, astfel că, până în lunile februarie — martie 2013, nu a mai existat o continuare a acelei prime discuții. Începând însă cu lunile februarie — martie 2013, inculpata Joldes a început să-l contacteze telefonic în mod insistent pe denunțător, solicitându-i să se întâlnească pentru a discuta despre situația dosarelor aflate în curs de soluționare la diferite organe judiciare, penale ori civile", au reținut judecătorii.