În 29 mai 2008, Kásler şi Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le-a acordat celor doi un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinţi maghiari (HUF), ceea ce reprezintă aproximativ 46.469 de euro. Echivalentul în franci elveţieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF.
Potrivit contractului, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum şi dobânzile de întârziere şi celelalte cheltuieli se stabilesc în franci elveţieni, se arată într-un comunicat al CJUE..
"Contractul prevedea de asemenea că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor. Totuşi, potrivit contractului, cuantumul în HUF al fiecărei rate lunare care trebuia plătită se calcula, în ziua anterioară scadenţei, pe baza cursului de schimb aplicat de bancă la vânzarea CHF", conform sursei citate.
Soţii Kásler au contestat în faţa instanţelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea francilor elveţieni.
"Deşi astfel de clauze pot fi considerate a priori că se înscriu în obiectul principal al unui contract de împrumut încheiat în monedă străină, este totuşi de competenţa instanţei naţionale să determine dacă consumatorii au fost în măsură să înţeleagă că s-au expus la o cheltuială suplimentară din cauza diferenţei dintre cele două cursuri de schimb", se precizează în comunicatul de presă de miercuri al CJUE.
Directiva europeană privind clauzele abuzive prevede că nu este posibilă aprecierea caracterului abuziv al clauzelor care definesc obiectul principal al contractului, în măsura în care sunt exprimate în mod clar şi inteligibil, arată CJUE.
În acest context, avocatul general Wahl precizează că, pentru a stabili ce constituie obiectul principal al contractului, trebuie să se determine în fiecare caz prestaţia sau prestaţiile care trebuie considerate în mod obiectiv esenţiale în economia generală a contractului.
"Aşadar, trebuie să se examineze dacă clauzele în discuţie fac parte în mod intrinsec dintre prestaţiile care definesc contractul, aşa încât, în lipsa unei astfel de clauze, contractul şi-ar pierde una dintre caracteristicile sale fundamentale sau chiar nu ar putea continua să existe pe baza celorlalte prevederi contractuale", susţine avocatul.
Avocatul general Wahl consideră că, în ceea ce priveşte un contract încheiat în monedă străină, clauzele care determină cursurile de schimb aplicabile intră, la fel ca şi cele privind punerea la dispoziţie a capitalului şi plata dobânzilor, în sfera obiectului principal al contractului. "Astfel, ele constituie unul dintre elementele esenţiale ale mecanismului de împrumut în monedă străină, dat fiind că lipsa lor ar face imposibilă executarea contractului", arată Wahl.
În ceea ce priveşte problema dacă aceste clauze au fost redactate în mod clar şi inteligibil, avocatul general consideră că examinarea acestui criteriu nu ar trebui să se limiteze la aspectul pur redacţional al clauzelor.
"Claritatea şi caracterul inteligibil al unei clauze contractuale trebuie să permită consumatorului să dispună de informaţiile cu ajutorul cărora va fi în măsură să aprecieze avantajele şi inconvenientele încheierii contractului şi riscurile pe care şi le asumă prin acea operaţiune. Aşadar, consumatorul trebuie să înţeleagă nu numai conţinutul unei clauze, ci şi obligaţiile şi drepturile aferente acesteia", spune Wahl în comunicatul de presă al curţii.
În plus, avocatul general apreciază că, în ipoteza în care suprimarea unei clauze abuzive ar face contractul neexecutabil, la fel ca în speţă, directiva nu se opune ca instanţa naţională să înlocuiască clauza incriminată cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv, atunci când o astfel de înlocuire este posibilă în temeiul dreptului naţional.
"O asemenea abordare permite atingerea obiectivului directivei, care constă în special în restabilirea echilibrului între părţi, menţinând în acelaşi timp, în măsura posibilului, validitatea contractului în întregime. Dacă o astfel de înlocuire nu ar fi posibilă şi dacă instanţa ar fi obligată să anuleze contractul, caracterul descurajator al sancţiunii nulităţii, precum şi obiectivul de protecţie a consumatorului ar risca să fie compromise. În speţă, o asemenea anulare va avea consecinţa că întreaga sumă din împrumut care mai este datorată va deveni scadentă. Or, aceasta este de natură să depăşească capacităţile financiare ale consumatorului şi, prin urmare, să îl penalizeze pe acesta mai degrabă decât pe împrumutător, care, faţă de această consecinţă, ar putea să nu fie interesat să evite inserarea de astfel de clauze în contractele sale", mai spune Wahl.
Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiţie. Misiunea avocaţilor generali este de a propune curţii o soluţie juridică în cauza care le este atribuită.
