Chris Jeanes, un avocat din Marea Britanie, plănuia să își ceară iubita în căsătorie în Bali, destinația lor de vacanță, dar ceva i-a dat peste cap planurile.
Avionul AirAsia în care se aflau a început să cadă în gol.
O defecțiune a făcut ca aeronava să cadă 3.000 de metri în nouă minute. Însoțitorii de zbor au început să se agite, cerând călătorilor să se așeze în pozițiile cele mai bune pentru o aterizare forțată.
Scaunele tremurau, iar pasagerii se pregăteau pentru ce e mai rău.
Acela a fost momentul în care Chirs a decis ă nu mai aștepte și să își ceară iubita în căsătorie. Ea a spus da imediat.
Din fericire, pilotul a reușit să aterizeze în siguranță.
Cei doi au putut avea parte, astfel, de o vacanță minunată pentru a-și sărbători logodna.