"Este timpul să facem Declarația 600 să zboare! Este important să ne facem vocea auzită, să cerem o soluție definitivă la haosul creat de Declarația 600. Vom trimite Ministrului Teodorovici declarația 600, dar nu prin intermediul funcționarilor de la ANAF ci pe calea aerului. Organizăm un Flash mob! Ne întâlnim miercuri la ora 12 în fața Ministerului Finanțelor, facem avioane de hârtie din Declarația 600 și le lansăm spre sediul Ministerului. Dacă ne strângem suficient de mulți vom organiza un eveniment suficient de vizibil pentru a nu putea fi ignorați de cei din Minister", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Reamintim că Guvernul a adoptat în 31 ianuarie Ordonanţa de Urgenţă privind prorogarea termenului pentru depunerea declaraţiei 600 de la 31 ianuarie, până în 15 aprilie.
Ministerul Finanţelor va trebui apoi să găsească o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente. Cu toate acestea, nu a modificat OUG-ul care stabileşte data de 25 martie privind prima plată trimestrială a contribuţiilor de asigurări sociale.
Un director din cadrul firmei de consultanţă şi audit Deloitte România, Radu Derscariu, a explicat că Fiscul nu poate emite deciziile de impunere fără declaraţia contribuabilului, caz în care contribuabilul nu are nicio obligaţie de plată. Formularul 600 a stârnit controverse în ultimele săptămâni, întrucât impune unor persoane în 2018 contribuţii la CAS şi CASS, indiferent de veniturile din aceste surse obţinute în acest an, condiţia fiind să fi avut anul trecut venituri de acest tip peste plafonul de 22.800 de lei pe an.